Categories

Versuri

Parcă l-am văzut pe Zdreanţă


Florin Costinescu

Zdreanţă, câinele flocos,

Cel isteţ şi cel frumos,

Ce dădea ocol livezii,

Însoţindu-l pe Arghezi

Pe sub ramuri-rămurele,

Pe sub soare, pe sub stele,

Ştiţi că încă dă târcoale

Prin grădina Duminsale!

Parcă l-am văzut fugind,

Dar mi-e frică să nu mint…

L-am văzut pe sub cireş…

Nu mă-nşel? Şi nu dau greş?

L-am văzut dormind buştean…

El era? Sau vreun golan?

A-nceput să latre-apoi,

Sau parcă vorbea cu noi?

Nu ştiu, parcă-i un făcut

L-am văzut, mi s-a părut?

Zdreanţă ăsta, cum-necum,

E şi viu, e şi de fum!

Grădiniţă, te-ai trezit ?


Mihai Negulescu

Dimineaţa, Mihăiţă,

Iar plecăm la grădiniţă.

Apă rece…

Somnul trece,

Este şapte fără zece,

Ca băieţii cei cuminţi

Te speli repede

Pe dinţi,

Ca băieţii mamei dragi,

Singur-singurel

Te-mbraci,

Cum deprinderea ne cere,

Vesel spui <La revedere!>

Jocuri, casă, soră, frate,

Ne vedem pe înserate,

Cu-ntâmplări necunoscute.

Zi de iarnă

Treci mai iute…

Timpul printre preşcolari

Are numai ore mari…

Către tine merg grăbit,

Grădiniţă, te-ai trezit?

Bun rămas, grădiniţă!


Natalia Poşa

Bun rămas, frumoasă grădiniţă,

Vom pleca la şcoală, noi, cei mari,

Rău ne pare încă după tine,

Mândri suntem că vom fi şcolari!

Am avut aici, ca la o mamă,

Sfaturi, bucurii şi ocrotire,

Tu ne-ai învăţat cum să fim harnici,

Ţării să-i aducem mulţumire.

Ne-ai deprins să fim atenţi la lecţii

Pe cei mari să ştim să-i respectăm,

Munca s-o iubim întotdeauna,

Lucruri, jucării să nu stricăm.

Dar acum ne-aşteaptă şcoala dragă,

Şi noi îţi promitem că vom fi

Toţi cuminţi şi silitori la carte

Şi de tine ne vom aminti!

Doamnei educatoare


Marieta Marancea

La tine, suflet blând,

Vin astăzi cu o floare,

Aceea ce mi-aţi fost

Prima educatoare.

Ştiu că din partea mea

Prea multe aţi răbdat,

Că nu puteam să scriu

Un semn cât mai rotat,

Că până-n grupa mare

Greşeam cu număratul,

Că nu înţelegeam

Ce-nseamnă cifra patru.

M-aţi dojenit pe drept

Şi-adânc aţi mai oftat

Când am pictat păpuşa

Şi şorţul mi-am pătat.

Şi inima, şi ochii,

Şi mintea ne-aţi deschis.

Anii de grădiniţă

Frumoşi au fost, ca-n vis!

V-aş prinde azi o floare

Pe iia cu altiţă,

Care-o-mbrăcaţi adesea,

Întâia-mi dăscăliţă.

Vă fac urare astăzi :

Să fiţi fără tristeţe

Şi să vă bucuraţi

Mereu de tinereţe ;

Mulţi ani la grădiniţă,

Păstrând acelaşi har,

Cu dragoste şi stimă :

Eu, fostul preşcolar.

Comments are closed.